M-a trezit doar mirosul cafelei amestecat cu fumul de țigară

      Astăzi sunt o fată, o fată ce poate nu voi deveni niciodată. Astăzi imi voi lăsa sufletul călăuzit de ea...

      Numele meu este Maia, am 20 ani și lucrez ca model pentru un fotograf renumit. Datorită acestui job, reușesc să-mi plătesc taxele universitare, atât de scumpe în orașul în care sunt. Am reușit să intru la facultatea la care am visat intreaga mea viață de puștoaică modestă și simplă. Viața mea se împarte între cursurile facultății și orele petrecute alături de Matei, căci el consideră ca doar trudind vom reuși să răzbim. Dorința mea, uitând câteva minute de timpul alături de acest fotograf, este să devin un medic de succes, cu o reputație de invidiat; să am, pur și simplu, un viitor strălucit și, nu mă gândesc la bani când spun aceasta, ci doar la satisfacția obținută dupa o zi obositoare, satisfacția că învățănd atâția ani pe băncile unei instituții universitare voi reușit să le redau oamenilor măcar puțină sănătate, dacă nu chiar pe toată și, mai ales, să le readuc zâmbetul pe buze celor suferinzi.

     Matei, însă, este cu 5 ani mai mare decât mine, dar niciodata nu a contat acest lucru pentru ca mereu ne-am înțeles foarte bine. În încercarea mea de-al descoperi, am realizat ca nici faptul ca este un fotograf celebru nu m-a prea impresionat; doar atitudinea lui protectivă și caracterul tenacee mi-au atras atenția, făcându-mă să muncesc foarte ușor alături de el, înțelegându-ne de minune. Am fost întotdeauna două firi complementare, mereu ne-am gandit la aceleași lucruri și chiar citându-l, într-o manieră amuzantă: "Cred ca ne-ar fi greu sa lucrăm despărțiți, pentru ca fiecare știe întotdeauna ce-și dorește celălalt. Știi cum spun adesea, tu ești egoul meu feminin."

     Răsfoind într-o zi mai multe reviste de modă în care mă regăseam in fotografiile semnate de Matei, purtând ținutele unor creatori români, l-am întrebat în glumă ce îl inspiră atunci când mă privește prin obiectivul aparatului de fotografiat și mai ales de ce sunt singura cu care a lucrat atat de mult timp.

      Răspunsul lui a venit însoțit de o privire adâncă si un oftat prelung și îngreunat: "Ești ca o muză pentru mine... atunci când te fotografiez simt... cred că... mă simt ca un pictor ce lucrează la o nouă pânză cu atâta placere, ca un poet ce îmbină cuvintele nemelodioase ale unei limbi, creând imagini, eufonie, melancolie și reverie..."

      Atunci am înțeles câte plăcere îi oferea ceea ce făcea, câtă pasiune îl determina să stea ore întregi, fără să doarmă, pentru a developa fotografiile, încercând să fie totul perfect, iar eu să fiu pusă în valoare cât mai bine. Nu cred că aș fi putut vreodată să-l văd făcând altceva; fotografia îi ținea loc și de mâncare, și de apă, și de somn... el era fotografia în sine... Niciodată nu l-am văzut ca pe un bărbat care sa vorbească despre sentimentele lui, mereu încerca să pară dur și puternic, așadar, după aceasta zi, în care îmi făcuse o confensiune, lucrurile s-au răcit, iar rutina ne-a cuprins pe amandoi. Lucram zilnic câteva ore fără pauză, niciodată nu-i plăcea ce ieșea, se critica foarte aspru și de multe ori ne certam. Probabil oboseala ne întunecase mințile și tot ce mai vedeam era doar muncă, muncă, muncă... Zilnic mă îmbrăcam, mă dezbrăcam; rochia acea era prea albă, bluza aceea prea scurtă, parul prea drept, fardul prea strident, însă într-o zi ceva s-a schimbat.

      Venisem de la facultate, după un examen foarte greu și eram extenuată. Matei mă aștepta ca deobicei cu o cană de cafea și, fumând, se uita absent pe geamul studioului. 

     - Bună, Maia! Ce faci?

     - Bună! Am reușit, în sfârșit, să scap si de acest examen, mai am unul maine si am terminat. A fost foarte greu, sper că voi reuși să iau o notă acceptabilă.

     - Te critici mult prea tare... ai învățat din răsputeri; aseara știai totul foarte bine, nu vor avea o notă destul de mare ca să-ți aprecieze cunoștiințele.

      - Îți mulțumesc, Matei! am răspuns eu zâmbind și gândindu-mă că sub toată acea mască de om puternic și dur se afla totuși un sensibil. 

     - Maia, vezi că acolo pe fotoliu este o cutie foarte mare. Este pentru tine...

     Absentă și cu gândurile departe mă îndrept încet către cutia mare ce zace pe fotoliul vechi, o cutie de culoare albastru intens și cu o fundă foarte mare albă. Pentru o fracțiune de secundă mă gândesc: Ce o mai fi și de data asta? Dar... ridicând capacul respirația mi se oprește pentru o secundă, iar totul în jurul meu încremenește... Aceasta ascundea o rochie de un turcoaz atât de frumos și cu niște pietricele mici argintii, încât m-am îndrăgostit de ea încă de la prima vedere...

     - Dar... ce e cu ea? Cine ți-a dat-o?

     - Îți place? mă întrebase zâmbind, îndreptându-se către mine.

     - Cred că glumești! Îmi place la nebunie. Am văzut ceva asemănător doar într-un magazin, acum 5 ani când mă plimbam cu părinții mei, dar avea un preț foarte mare și nu mi-am permis să o cumpăr, însă mereu mi-a rămas gândul la ea. Dar... nu are logo-ul niciunuia dintre creatorii de modă cu care colaborezi. Nu înțeleg ce este cu ea...

     - Voiam doar să-ți urez "La mulți ani!", într-un mod cu totul inedit. Știam că astăzi este ziua ta, iar tu vei uita complet, iar eu îmi doream să te surprind plăcut și în egală măsură să-ți mulțumesc pentru efortul imens pe care-l depui alături de mine, niciodata nu am mai avut ocazia să întâlnesc o persoană atât de determinată și, mai ales, să-mi cer scuze pentru ultimele zile în care am fost atât de urâcios și obositor. 

     - Doamne, și uitasem ca este ziua mea astăzi! Atâtea probleme și toată aglomerația din ultimele zile m-au dat peste cap. Îți mulțumesc foarte mult. Este superbă! Am rămas fără cuvinte...

     - Asta îmi și doream. spuse Matei părând chiar mai fericit decât mine. Și acum... trebuie să o probezi. Fugi la garderobă și îmbrac-o.

      Am fugit ca un copil mic și în timp ce dezbrăcam hainele cu care fusesem la examen, priveam rochia, iar mintea mea nu putea lega o idee. Tot ce auzeam era: De ce? În momentul în care am ridicat rochia de pe scaun, mi-am lovit din greșeală geanta care din nefericire s-a vărsat, iar toate obiectele din ea s-au împrăștiat pe podea. Grăbită să le strâng pe toate și să ies cât mai repede mi-am găsit fardul turcoaz și creionul de ochi argintiu, iar în gând mi-a venit o idee. Să-i propun lui Matei să mă fotografieze în această rochie astăzi. Așadar mi-am demachiat repede fața și ochii creionați cu o linie simplă neagră și am început sa-mi așez ușor pe fața tânără un machiaj simplu, dar care-mi punea foarte bine trasaturile in evidenta. Turcoazul imi evidentia culoarea ochilor, liniile usoare argintii, ii făcea să pară mai mari, pudra aplicată ușor pe obraji mă făcea să par a fi o păpușă de porțelan, iar părul desprins si bălai îmi încadra fața ușor bucălată. Niciodată nu m-am crezut o femeie frumoasă pentru a nu fi cu nasul pe sus, dar in ziua aceea, rochia aceea și fardurile mă diferențiau și mă făceau să mă simt foarte bine. Timpul petrecut in garderobă a trecut mult mai greu decât aș fi crezut și știind că Matei este un om care se plictiseste repede, ma asteptam sa ma strige, insa nu a facut-o. 

     - Pff! In sfarsit, am terminat. Mai am doar rochia. am spus eu in soapta, incercand sa aud un zgomot din camera alaturata. Nu pricepeam de ce totul este atat de calm. Am imbracat rochia si furand o pereche superba de sandale argintii din ” materialul de lucru” cum numea, adesea, Matei hainele sau incaltamintea cu care lucram constant, am iesit pe usa incaperii.

     - Matei, ai plecat? Stii ma gandeam sa-ti iei...

     Blitz-ul aparatului m-a facut sa nu-mi mai pot termin propozitia.

     - Nu, nu am plecat, doar imi pregateam aparatul pentru o sedinta foto. Ma gandeam ca ar fi frumos sa te fotografiez in aceasta rochita si vad foarte bine ca te-ai gandit la acelasi lucru.

     - Da! Imi place rochia foarte mult și voiam să imortalizăm momentul.

     - Păi, atunci, haide să-i dăm bătaie. Ți-am pregătit un decor, iar eu mi-am setat aparatul. 

     Am urcat pe platforma studioului pe care îmi plăcea să o denumesc ”scena mea”. Totul era pregătit. Pernele, covorul, statuieta, lucruri cu motive turcesti pastrate de noi de la sedinta de acum 2 luni a unei creatoare celebre care a facut o colectie inspirata din viata turcilor, se imbinau perfect cu modelele de pe rochia mea. Îmi plăcea acest loc, oricum ar fi fost aranjat pentru ca puteam sa fiu orice, sa joc orice rol imi doream. Puteam sa fiu fetita ce zambeste atunci cand parintii o privesc jucandu-se cu noua ei papusa, puteam sa fiu o adolescenta la moda, una dintre acele fete foarte populare, cu multi bani care viseaza sa aiba si mai multi, urmarind toata viata acest lucru sau puteam pur si simplu sa fiu eu insami, acea persoana pe care o visam inca din copilarie. Genul de persoana calda, calma, cu care poti vorbi despre orice. Femeia care are o dragoste imensa pentru copii, cea care se bucura de orice moment din viata sa, de un rasarit de soare, sau de o simpla floare.

     Dar imaginatia imi joaca feste si va spun numai poveste, ce ar fi sa revenim si din reverie sa ne trezim? Matei a inceput deja, însă observ că ceva nu-i prea place.

     - Maia, te rog, asează-te pe scaun, mai bine. Așa... mâna aceea pe picioarul drept, capul putin spre dreapta și aranjeaza-ti putin suvița de păr din stanga. Așa... acum arată bine.

     - Matei, te-ai găndit vreodată să pleci în străinătate?

     - De ce aș face asta, când am totul aici? spuse el, modificând luminozitatea.

     - Ești foarte bun și ai putea câștiga mult mai mult în afara granițelor și poate să fii mai popular.

     - Tu crezi ca totul se rezumă la bani?

     - Nu, neaparat, dar din greșeală zilele trecute am gasit pe masa din bucătărie, câteva facturi și am văzut ca toate prețurile au crescut și o sa-ți fie din ce în ce mai greu și ma gândeam la ideea aceasta. Și astăzi când am văzut rochia m-am gândit la același lucru și chiar vreau să-ți mulțumesc pentru efortul financiar pe care l-ai făcut.

     - Maia, nu a contat prețul nicio secundă. Ți-o doreai și știam asta. Mă voi descurca, vei vedea asta. Nu pot pleca și am un motiv pe care nu-l vei afla niciodată, așa că acum, te rog frumos, doar să zâmbești, nu mai vorbi că nu ies cum trebuie.

     - Dar...

     - Maia, niciun dar. Ești prea frumoasă ca să te întristezi acum. spuse el îndreptându-se către mine. O șuviță, ce se lovea de obrazul meu îmbujorat de fardurile și căldura luminilor, îl deranja. 

     - Nu-ți pot vedea oc ...! spuse el nervos și totodata țintindu-și privirea asupra mea.

     Eu am rămas, pur si simplu, nemișcată, speriată. Ochii lui sclipeau atât de tare ca atunci când ne certam. Nu știam ce va urma. Părea că minutele curg peste noi, iar noi stateam incremeniti. Impreuna cu suvita, mana i-a alunecat pe gatul meu, s-a aplecat deasupra mea si m-a sarutat. Inima a inceput sa-mi bata cu putere si nu stiam ce sa fac, sa-l opresc? Nu stiam ce simt pentru el, nu stiam ce simte pentru mine. Nu ne-am gandit niciodata daca am fi compatibili... Ne-am confundat amandoi in acel sentiment si ne-am lasat purtati de val, pana cand Matei s-a dat la o parte.

     - Iarta-ma! Nu trebuia sa fac asta! Imi pare rau, nu stiu ce a fost in capul. spuse Matei, mergand catre bucatarie, unde il vad privind absent pe fereastra. Pentru cateva secunde nu pot nici eu sa ma ridic. Am mintea goala, nu stiu ce sa-i spun, nu stiu ce sa cred, parca totul este un vis.

     - Hey, Matei! spune eu indreptandu-ma catre el. 

     - Da, ce este?

     - Nu inteleg, ce a fost toata... tot ce s-a intamplat acolo?

     - Nu stiu cum sa-ti explic. Ne cunoastem de un an de zile, ne petrecem fiecare secunda impreuna, totdeauna esti acolo pentru mine, in orice moment te vad pe tine, ca e el bun sau rau. M-am atasat de tine, esti frumoasa, esti desteapta, nu e lucru sa nu ma atraga la tine. 

     - Si de ce nu ai spus niciodata asta? De ce tocmai acum... te-ai comportat atat de urat cu mine in ultima perioada, nu prea pot intelege, sunt foarte confuza si mi-e greu sa-mi dau seama de ce ai facut asta.

     - Off, Maia! De cateva luni ma chinui sa-mi fugaresc sentimentele pentru tine numai ca sa nu fac asta, astazi nu am mai putut si am cedat. A fost imoral din partea mea sa-ti arat ca nu tin deloc la tine, cand de fapt, te priveam si-ti priveam fiecare miscare. 

     - Maia... pot sa te rog ceva?

     - Da, spune!

     - Haide sa ne intoarcem la munca si sa ne gandim fiecare cate putin despre ce tocmai s-a intamplat. De data aceasta vreau sa uitam de tehnicile de fotografie, de acele pozitii consacrate pentru portret de femeie. Dai frau liber imaginatiei, iar eu voi fotografie, cat de repede pot, tot ce-mi prezinti tu, pentru ca arati foarte bine si nu as vrea sa stric acest moment.

     - De acord! Haide!

      Asadar, m-am asezat pe pernele turcesti de pe platforma, am ras, am zambit, m-am strambat, m-am jucat, m-am ridicat, cu statuieta, fara statuieta, cu scaun, fara scaun... Cred ca au fost sute de poze, unele mai frumoase ca celelalte. Matei si-a facut treaba cum a stiut mai bine, iar totul a iesit perfect. Au trecut cateva ore bune in care ne-am gandit amandoi la ce va urma cand el va lasat aparatul de fotografiat jos si va trebui sa vorbim. Cine va spune primul ceva? Oare simteam amandoi acelasi lucru? Aveam amandoi impresia ca jucam intr-un film in care scenaristul a uitat sa ne precizeze toate datele tehnice, trebuia sa ne descurcam singuri.

     Cand seara s-a apropiat, obositi si flamanzi, am incetat sa ne mai jucam cu decorul si aparatul de fotografiat si ne-am indreptat catre bucatarie. L-am rugat pe Matei sa ma lase pe mine sa gatesc in aceasta seara, iar el sa verifice pozele pe care tocmai le facuse. Tot ce gasisem in dulapurile si frigiderul lui erau niste paste, ceva carne si o bucatica de branza, asa ca m-am gandit ca o portie mare de paste ar fi cea mai potrivita pentru cina, asa ca am amestecat totul. In clipele acelea il vedea pe Matei cu coada ochiului cum era de-a dreptul fascinat de tot ceea ce iesise. Eram inca stingheri si tacuti. Dupa ce pastele au fost gata, Matei s-a oferit sa ma ajute sa aranjam masa. Am acceptat si ne-am asezat amandoi intr-o liniste ciudata. Insa, el a luat cuvantul si a spus:

     - Nu as vrea sa te simti cumva prost din cauza celor intamplate, dar chiar as vrea sa incercam. Eu zic ca ar fi frumos.

     - Sunt sigura de asta, doar ca inca sunt uimita. Nu credeam vreodata ca te vei uita la mine.

     - Ce modesta esti! Se uita zilnic milioane de oameni la tine si crezi ca tocmai cel mai important nu va face asta?

     - Esti glumet. 

     Am mancat linistiti, am stat la povesti, am strans impreuna, am facut o cafea si ne-am intins amandoi pe platforma peste toate acele perne frumos lucrate, vorbind intruna despre orice. Toamna acea avea sa fie inceputul cele mai frumoase perioade din viata mea, de fapt cea mai fericita. Nu cred ca altceva ma putea face mai fericita decat acest om. Am adormit tarziu in noapte, imbratisati si zambind.

     "There's a place in your heart, and I know that it is love, and this place could be much brighter than tomorrow, and if you really try, you'll find there's no need to cry, in this placec you'll feel, there's no hurt or sorrow." 

     "Vai! Examenul!!!" Caut disperata telefonul ca sa inchid alarma pentru a-i mai acorda lui Matei cateva minute de somn bine meritate. Dar nu-l gasesc nicaieri in jurul meu, iar vocea blanda a lui Michael Jackson rasuna in incapere. Incerc sa ma ridic, dar mana grea a lui Matei nu ma lasa. El nu doarme si nu vrea sa-mi dea drumul din brate.
     - Intinde-te, te rog, inapoi langa mine, iti voi da eu bani pentru restante si va fi totul bine. Orice student mai trage chiulul cateodata, nu mai fi asa speciala.
     Contrariata, am incercat inca o fortare, dar Matei, m-a prins de mana si m-a asezat din noua langa el, m-a luat din nou in brate si nu am mai avut scapare. Pe versurile melodiei, cu respiratia lui Matei in par, obosita de atatea examene si munca pana la epuizare, am adormit avand o simpla lacrima in coltul gurii si un zambet usor pe buze.
     Doar dupa cateva luni am aflat ca de fapt, Matei a asteptat ca eu sa adorm, si-a luat aparatul si in timp ce dormeam mi-a facut cateva fotografii. Stiu ca spunea atunci razand si visand totodata ca "Nu m-am putut abtine, erai asa de frumoasa si linistita, incat a trebuit sa imortalizez momentul."